Se făcea că într-o zi
Pluteam peste mine
Îmi vedeam corpul
Dar nu puteam să îi vorbesc.
Am încetat să-l mai strig
Şi am hotărât să îl părăsesc
Măcar pentru o vreme
Să pot privi în cealaltă direcţie.
Şi mi-am întors spatele
Şi am simţit că plutesc
La un metru de pământ
Cu genunchii îndoiţi
Şi m-a atras universul lucrurilor
Pe care le vedeam bine prima dată
De sus
Cu vântul suflându-mi în păr
Şi zburam peste mări
Şi linia orizontului o atingeam
De câte ori vroiam
Dar unde eram eu nu mai ştiam.
Şi pierdută de corp
Desprinsă atât de brusc
Am început speriată să-l caut
Dar nu îl găseam
Cuprinsă de nelinişte
Îl căutam cu ardoare
Şi mă întrebam de ce l-am părăsit oare?
Dar nicio clipă nu m-am gândit
Să mă uit înapoi
Era urma mea
Acolo-l lăsasem
Îmi respira în ceafă fierbinte şi plin de viaţă!
În urma mea era trupul pe care eu îl uitasem
Dar el cald mă ruga
Să-l aştept...
El nu mă uitase!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu